FLASH /// Spărgeau conturi poștale electronice și conturi de pe rețelele de socializare, contra bani. Doi bănuiți – cercetați penal



Actualitate
14 Februarie 2020, ora 09:25


Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), oamenii legii cercetează două persoane implicate în comiterea infracțiunilor informatice de accesare neautorizată a cutiilor poștale electronice, a conturilor din rețelele de socializare, precum și a aplicațiilor de mesagerie în schimbul mijloacelor financiare.

Persoanele s-au dovedit a fi un tânăr în vârstă de 19 ani și un bărbat în vârstă de 49 ani, domiciliați în municipiul Chișinău, a căror activitate ilicită a fost documentată de oamenii legii pentru o perioadă de aproape un an. Aceștia acționau prin atacuri informatice de tip ,,phishing”, adică întâi transmiteau o adresă electronică în cutia poștală sau pe contul reţelei de socializare a victimei. După accesarea de către victime a adresei primite, bănuiții le aflau datele de intrare în cont, secretele comerciale, datele bancare, precum și intrau în posesia imaginilor personale şi intime ale victimelor.

Oamenii legii au constatat că bănuiții ofereau serviciile ilegale din anul 2016 și până în prezent, prin intermediul forumurilor închise, precum și website-urilor specializate în primirea comenzilor de acest gen.

Astfel, pentru spargerea cutiei poștale ,,Gmail”, bănuiții încasau circa 50 mii ruble rusești, echivalentul a 13.700 lei, iar pentru spargerea rețelei de socializare „Odnoclsnichi” – aproximativ 3.000 lei. Mijloacele bănești erau achitate de comanditari prin intermediul sistemelor de plăți online. Venitul ilegal obținut de suspecți, în perioada de patru ani, se estimează la circa 5.000.000 lei.

În rezultatul perchezițiilor, la domiciliile bănuiților au fost depistate și confiscate calculatoare, telefoane mobile și dispozitive de stocare a informației.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de ,,acces ilegal la informaţia computerizată” și ,,fraudă informatică” în proporții deosebit de mari. Cauza a fost inițiată urmare a unei plângeri depuse de un administrator al unei companii din Rusia, care ar fi devenit victima unui atac din partea acestora.

Dacă vinovăția bănuiților va fi dovedită în instanța de judecată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 9 ani.

Investigațiile pe caz continuă, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, precum și identificării altor persoane care au avut de suferit în urma activităților ilicite ale celor doi.


Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale

Copyright © 2006 – 2020 Reproducerea totală sau parţială a materialelor necesită acordul în scris al Publicaţiei Periodice TIMPUL DE DIMINEAŢĂ

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram

loading…


blog comments powered by

Actualitate
14 Februarie 2020, ora: 08:07

14 februarie: 85 de ani de la nașterea marelui Grigore Vieru

Grigore Vieru s-a născut în familia de plugari români a lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani pe care o termină în 1953, scrie Independent.md.


(
)

Citeşte tot articolul

Actualitate
13 Februarie 2020, ora: 08:59

Emmanuel Macron: „în Franţa avem dreptul de a critica religiile” (Matei Vișniec)

Preşedintele francez Emmanuel Macron intervine în apărarea unei liceene ameninţată cu moartea şi precizează că în Franţa blasfemia nu este un delict şi că religiile pot fi criticate. Seful statului francez cere o mai bună protecţie a copiilor şi a adolescenţilor în…


(
)

Citeşte tot articolul